marți, 25 ianuarie 2011

Conopida cu cascaval

Ingrediente:
- o conopida mare;
- 200 g cascaval;
- o lingura unt;
- sare;
- 1 ou crud;
- pesmet.

Mod de preparare: Se desface conopida buchete mici si se pune sa fiarba, in apa care clocoteste 10 minute. Se arunca apa, se scoate conopida si se lasa sa se scurga. Se unge o forma cu unt, se tapeteaza cu pesmet, se asaza conopida alternand cu un strat subtire de cascaval ras, se acopera continutul cu un ou batut bine, sarat si piperat dupa gust si se introduce forma in cuptorul cald, pentru 30 de minute.
Se serveste calda, cu paine proaspata.

Clatite pufoase

Ingrediente:
- 3 oua;
- 2 linguri de unt;
- 2 linguri de zahar pudra;
- 3 linguri de faina;
- o cana de lapte;
- coaja rasa de lamaie;
- un praf de sare.

Mod de preparare: Se spala ouale, se sparg si se separa galbenusurile care se freaca cu untul si zaharul apoi se incorporeaza albusurile batute spuma. Se subtiaza cu lapte, dupa ce s-a adaugat faina cernuta proaspat si s-a omogenizat amestecul. Din aluatul obtinut se fac clatite, dupa ce aluatul s-a parfumat cu coaja rasa de lamaie si s-a tinut la rece o ora.
Clatitele se prajesc in ulei, numai pe o parte, dupa care se scot si se presara cu zahar tos. Se servesc rulate sau impaturite, ornate cu zahar pudra sau glazura de ciocolata, ca in imaginea de mai sus.

Bors rusesc de zarzavat

Ingrediente:
- o sfecla rosie mijlocie;
- o telina;
- 2 morcovi;
- 1/2 varza cruda;
- sare;
- un dovlecel;
- 2 cartofi;
- o ceapa;
- 1 l bors;
- leustean;
- 3 rosii coapte;
- 1 pahar de smantana;
- ulei.

Mod de preparare: Se curata legumele, se taie cuburi mici si se calesc in ulei impreuna cu ceapa si varza tocata. Cand se inmoaie usor, legumele se trec in 2 l de apa calda si se fierb, acoperit, 30 de minute. Se sareaza dupa gust, si se continua fierberea, se potriveste supa de sare, se incearca legumele cu precadere sfecla, care fierbe mai greu, si se adauga rosiile decojite si taiate felii subtiri. Dupa 10 minute se adauga borsul fiert separat, o lingura de ulei, leustean tocat si se ia oala de pe foc.
Se drege cu smantana pusa direct in farfurie si se serveste cald.

Prajitura cu nuca

Ingrediente:
- 250 g margarina;
- 300 g zahar pudra;
- 200 g nuci macinate;
- 4 oua;
- 400 g faina;
- 1 praf de copt;
- o jumatate de lamaie;
- zahar vanilat;
- 200 g zahar tos.

Mod de preparare: Se freaca margarina spuma, se adauga zaharul si se continua operatia pana cand amestecul devine crema spumoasa. Se pun galbenusurile pe rand, iar albusurile se pastreaza separat. In crema se adauga un praf de copt stins cu zeama de la o jumatate de lamaie, se parfumeaza cu coaja rasa de lamaie sau de portocala, apoi se adauga faina, in ploaie. Se amesteca cu o lingura pana la omogenizare. Aluatul obtinut curge. Se pune intr-o tava unsa cu unt si tapetata cu faina, se coace 15 minute, apoi se scoate si se toarna deasupra prajiturii cu glazura obtinuta din cele 4 albusuri batute spuma tare impreuna cu nucile macinate si zaharul pudra. Glazura se pune peste aluatul intarit, se intinde cu lama unui cutit pe toata suprafata prajiturii si se continua coacerea. Dupa 30 de minute se scoate, se raceste la temperatura camerei si se taie in forme geometrice.

Crema de zahar ars

Ingrediente:
- 1 l lapte;
- 500 g zahar;
- 2 linguri faina;
- 1 praf de sare;
- 4 oua.

Mod de preparare: Se imparte zaharul in doua parti egale: o parte se pune intr-o cratita emailata, cu peretii mai inalti, si se caramelizeaza pe foc mic. In timp ce zaharul se coloreaza, se misca cratita, pentru ca zaharul sa se dizolve uniform pe peretii ei. Restul de zahar se dizolva intr-un litru de lapte, la temperatura ridicata, pe foc mic, amestecand cu o lingura, pentru ca zaharul sa nu ramana pe fundul vasului. In lapte se adauga faina care s-a desfacut intr-o cescuta de lapte cald si se lasa sa fiarba pana cand se ingroasa putin. Este nevoie de 15 minute de fierbere neintrerupta pentru ca faina sa fie fiarta bine. Se ia cratita de pe foc, se lasa sa se raceasca crema, apoi se adauga ouale batute spuma. Se incorporeaza cu atentie, se pune amestecul in cratita cu zaharul caramelizat, se asaza cratita in alt vas mai mare, umplut pe jumatate cu apa. Vasul se pune pe foc mic si se fierbe crema pana la consistenta unei smantani groase.
Se serveste rece, taiata direct din cratita in care s-a facut.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
2Parale.ro