joi, 10 februarie 2011

Salam cu boia

Iarna putem prepara un salam uscat si foarte gustos, care se poate pastra si un an de zile.
Carnea putin grasa, dar nu cu grasime moale, se curata de oase si pielite si se taie felii de o palma (cca 100-150 g). Carnea astfel taiata se pune intr-un cos de nuiele sau se agata intr-o plasa de plastic, la zvantat. Dupa o zi se condimenteaza cu 8 g silitra, 130 g sare, 150 g boia de ardei dulce, 10 g boia de ardei iute, 20 g piper macinat, 30 g usturoi bine pisat si 20 g zahar. Aceste cantitati de condimente se folosesc pentru 5 kg de carne.
Bucatelele de carne bine amestecate cu condimentele se toaca. Carnea tocata se lasa la odihna, intr-un vas de lemn pentru 2-3 zile. Se umple foarte indesat in intestin, masand incontinuu cu mana, avand grija ca si prin inteparea intestinului sa fie eliminat tot aerul. Se leaga batoane cu lungimea de 30-40 cm.
Batoanele se zvanta apoi se dau la fum rece pentru 3-4 zile. Atentie! La fum cald se altereaza.
Se mai tin 3 saptamani intr-o incapere bine aerisita, intunecoasa si racoroasa. Apoi se pastreaza tot intr-o incapere intunecoasa si racoroasa (nu prea uscata ca sa nu rancezeasca).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
2Parale.ro