marți, 29 martie 2011

Fata in fata cu plantele de leac

Sanatate cu conditii...
Pentru ca plantele de leac sa ne aduca intr-adevar folosul ce il asteptam de la ele, trebuie sa respectam obligatoriu cateva reguli. Iata-le:
  1. Planta pe care o folosim trebuie sa o cunoastem sub toate aspectele ei atat ca "prezentare" cat si ca "purtare", deoarece fiecare isi are rostul si forta ei.
  2. Cand vrem sa obtinem un amestec de plante medicinale, un "ceai mixt", urmarind un anumit tratament, acest amestec trebuie bine gandit si cunoscut, pentru ca plantele ce-l compun sa se "potriveasca" intre ele si sa fie in proportii corespunzatoare una fata de alta. Sfatul farmacistului este aici deosebit de pretios.
  3. Cateodata planta este activa in intregime, alteori puterea ei sta mai ales in unele parti: radacina, muguri, scoarta, frunze, flori, fructe sau seminte. Acest fapt trebuie sa-l cunoastem bine, iar partea respectiva sa o culegem "la vremea ei", atunci cand este bogata in substante utile (radacinile si bulbii primavara sau toamna, mugurii inainte de descoperirea solzilor, frunzele inainte de deschiderea mugurilor florilor, florile inainte de a fi complet deschise, fructul si semintele cand sunt bine coapte).
  4. Culegeti numai pe vreme calda, uscata, insorita, iar daca a plouat amanati operatia pana vor trece cateva zile insorite. Recoltati numai partea trebuincioasa, crutand restul plantei fara s-o distrugeti in totalitate (asa cum fac unii, care dupa ce strang o mana de flori de tei, copacul ramane fara ramuri, ca dupa taifun).
  5. Uscarea este un proces de durata, gingas si deosebit de important, deoarece de el depinde pastrarea nemucegaita peste iarna, dar si puterea nestirbita a recoltei ca mijloc de lecuire. Uscarea urmareste pierderea treptata a apei din planta (cam 3/4 din greutatea culeasa) prin urmare cu unele exceptii nu se va face in plina bataie a soarelui, ci in loc umbrit, acoperit dar aerisit, in straturi subtiri, afanate si intoarse in fiecare zi. Florile corect uscate nu isi schimba culoarea. Nu puneti plantele in ambalaje pana nu se usuca complet.
  6. Pastrarea se face in pungi de hartie dubla sau saculete curate, la loc uscat si racoros, controland din timp in timp continutul. Planta corect pastrata isi mentine aroma placuta din vara.
  7. Intrebuintarea are si ea regulile ei. Unele plante (ca sunatoarea de pilda) se "plamadeste" la soare in ulei, la altele se foloseste sucul stors proaspat (la aloe), altele se fac ceai, dar forma cea mai obisnuita este "infuzia", adica planta nu fierbe cu apa, ci se adauga abia dupa ce apa a dat in clocot, apoi vasul se ia de pe foc, se lasa acoperit 10-15 minute si se strecoara. Infuzia se face numai pentru ziua respectiva si se pastreaza neindulcita, la loc racoros. Trebuie stiut cat din planta sau amestec se pune la cata apa, pentru ca solutia sa nu fie nici prea tare, nici prea slaba. Ceaiul de plante nu se bea niciodata rece, ci usor incalzit, si nu se bea repede, ci cu inghititura, pe indelete, in cantitati si la ore bine stabilite tot asa cum se respecta indicatiile intr-o statiune cu ape minerale.
  8. Cateva sfaturi de incheiere (si poate cele mai de pret): nici o planta nu poate fi leac universal, bun pentru toate, de la bataturi la cancer. Nici o planta nu poate inlocui consultatia medicului. Feriti-va de a va pune singuri diagnosticele; nici o boala nu se poate vindeca definitiv si complet numai cu o planta "minune" sau vreun amestec "vrajit". O reteta care a folosit mult unui bolnav, poate sa nu foloseasca deloc altuia (care se crede la fel, fara sa fie) sau poate sa nu i se potriveasca. Pentru ca nu exista boli, exista bolnavi si aceeasi boala nu este aceeasi la doi bolnavi. Fiecare dintre noi suntem un exemplar unic pe lume, un teren propriu, care isi face boala lui proprie si isi are tratamentul sau. Planta nu inlocuieste medicul, dar este unul din mijloacele sale de a alina suferinta.
Nu hotarati nimic dupa pareri personale si nu aplecati urechea la vorbele oricui. Sa avem toata increderea in ierburile de leac, dar sa consultam si medicul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
2Parale.ro